o41_-_culinăreală și drame

cert este că am burta plină. de slănină cu ceapă friptă în frigăruie confecționată ad-hoc de un tată care părea să fi uitat că m-am hrănit cu asemenea delicatese când colindam munții cu el, la concursurile lui; de aici: ”dar... o mănânci” (șovăielnic) - ”normal că o mănânc!”. de ce m-aș fi obosit s-o prăjesc, dacă n-o mâncam? așa că dusă a fost porția dublă decât a bărbatului, și așa ne spune lumea că suntem subnutriți (conform IMC, chiar suntem). burta mai este plină de guiaș preparat de același tată, cu ajutoare pricepute (feat. cuțite proaste) care i-au curățat, spălat și tăiat legumele. am mâncat pentru prima dată în viață carne de miel: e... mâncabilă, dar am decis că nici de acum înainte nu o să mă dau în vânt. 

cert este că am făcut planuri de pisicărie; adică, viitoare pepinieră de pisici din bucovina. am măritat-o fictiv pe una și am înecat-o prematur pe cealaltă. tata a dat pe gât trei păhărele de vin adus de noi - măcar atât. eu una sunt oricum amețită de la atâta mâncare, brusca schimbare de aer, călătoria scurtă dar incomodă, somnul de după-masă generat de curent și durerea de cap ulterioară etc. 

cert este că bărbatul meu preferă mai departe cărțile decât pe mine, așa că l-am lăsat cu cartea lui & toate nelămuririle aferente, iar eu m-am instalat la masa din bucătărie, descoperind cu maximă încântare că există REȚEA. ooo tata. haaail tata. ooo tata. a se repeta la nesfârșit.

mai incert devine încercarea mea de a pricepe cum să ne rezolv problemele care nu sunt chiar atât de mari precum erau, însă sunt. iau hotărâri interioare pe care nu le respect; c-o să mă abțin; c-o să mă strădui; c-o să trag de mine să. dar vezi doamne... nu prea pot să mă dau bine pe lângă, să tac în colțul meu și s-o fac pe-a carlos conchistadorul. am fost obișnuită de același bărbat într-un fel. mi-e dificil, dacă nu imposibil, să îmi schimb felul de a fi, de a gândi, de a acționa.

aș vrea să mai aud ”mă turbi”. 

era o expresie nouă, amuzantă și totodată incitantă pentru mine, auzită în scări de bloc, pe bănci găinățate și în crâșme semiobscure. să fi fost doar efectul lipsei, al noului și poate, un pic, al meu încă nedescoperită, sau toate cumulate?

a fost deodată, neașteptat. ca să mai fie ar trebui muncă și răbdare, două lucruri străine mie. eu vreau efervescență și explozie, și pasiune și și și. nu mă simt măritată de 10 ani și cu doi prunci în cârcă, nevoită să cumpăr toys și neglige-uri felurite pentru a ”ațâța flacăra”. sunt tânără. la fel și el. n-avem nevoie de asemenea tertipuri, cred.

el însă pare să mă contrazică. 

dacă le-a și făcut invers pe toate... pe când eu eram pierdută în lumea cărților, el se spărgea în discoteci. când eu îmi doresc nu discoteci (mi-am avut plinul de versiuni hardcore ale acestora), ci distracție în doi și fugă unul după celălalt și împreună, el citește. 

nesincronizații. un nou film de alfred hitchcock.

cert mai este că o să încerc. cred. deocamdată mai avem două zile departe de casă, pisici, aglomerație, praf, căldură, gătit, oboseală, nervi, diy (ultimul raft a ieșit ok), stres, uite-că-se-apropie-școala, găsește-ți-de-lucru și tot așa. poate ne bucurăm de ele. poate dacă-l las azi să citească își revine mâine.

cert este că nu m-am obișnuit cu ideea că s-ar putea să fie pe viață. 

promit, totuși, poze. cu frigăreala și guiașul, cu pisici și căței, cu un crâmpei din noi respirând și alt aer. tot soiul. doar să găsesc cablul de date.