chiar atât de fragil să fie?
am început cu o nouă blasfemie, dar ce altceva să faci? astăzi se încheie (sper! chiar sper! dacă se încheie abia mâine, în loc de verighetă în deget îmi pun ștreangul de gât!) o săptămână de ți-e mai mare coșmarul, care a scos la iveală toate defectele celui de care îmi leg viața, parcă pentru a-mi spune: ai grijă ce-ți dorești. s-ar putea să se împlinească.
a fost veșnic laitmotivul meu, și veșnic n-am primit și avertistmentul însoțitor decât atunci când era prea târziu.
but this one? this one needs to be made right.
adică, doar nu am șezut un an în cur, uimindu-mă. am trecut prin momente superbe, frumoase, blânde, comunicative, deștepte, idioate, cumplite, teribile, emoționante, disperante, sinucigașe, ininteligibile, stresante, lipsite de apărare, complexate, indiferente, calde, reci, călâi, uimitoare, pufoase, intrigante, zgrepțănate și, hei, mai bine alegeam câte o literă a alfabetului să le descriu pe toate.
locuim împreună, am adoptat și crescut pisici, ne-am refăcut jumătate de casă pe cont propriu și am plătit mereu cheltuielile comunitare la timp. ne-am permis mofturi suficiente, dar, cred eu, parțial nepotrivite: cărțile și lucrușoarele nais sunt în regulă, dar într-un an de zile n-am pășit nici la 5 km distanță așa, doar noi doi. singurele evadări din perimetru au fost de sărbători și cu trista ocazia a unei înmormântări.
nu avem prieteni. alt lucru trist. ai mei s-au răspândit, mai există și cazuri în care nu doresc eu să reunesc cele două ”tabere”; el n-a avut timp să-și facă, cunoștințele din mediul ”de lucru” fiind respinse de către subsemnata. în concluzie, nu avem viața socială, și cândva ne eram suficienți unul altuia - acum, lucrurile s-au schimbat.
am făcut greșeli cu nemiluita. nici unul dintre noi nu este un om simplu, fiecare animat de orgolii și pasiuni proprii și fiecare marcat de propriile povești tristuce din trecut. am venit cu bagaj, ni l-am deșertat, el l-a înghițit, eu l-am scos la suprafață, și de aici... de aici, cu garnitură de nesiguranță și ”dar dacă...”, a început să cadă imperiul.
ne lipsește muzica și atmosfera din casă. ne-am spetit amândoi muncind să avem bani de reparat aia și de construit cealaltă. am început pe dos față de ”clasici”, cu agoniseală și stres la serviciu și programe kamikaze, în loc s-o luăm molcom, să ne bucurăm de noi și de viața care ne-a fost permisă. munca asta idioată, în mare parte lipsită de satisfacții, ne-a luat orice fărâmă de rezistență la stres, iar dacă eu, după un incident cu sânge și o convorbire în gol cu un psiholog, am decis să zic pas, e timpul să mă calmez și s-o iau metodic, el încă nu și-a găsit catharsys-ul, iar eu nu am răbdare să îl educ. și nici nu vrea.
deci fie ce-o fi. ruleta rusească. fi-va cartușul plin cu confetti mâine, sau mă sinucid? :DDD
No comments:
Post a Comment