14/08/2011

o37_-_duc o viață complexă...

primo --- avem pisici cu clopoței :D.
vor fi și imagini documentare de îndată ce găsesc cablul de date, na.

secundo --- azi am pictat! a trecut atât de mult timp... mi-am dezgropat acrilicele cu care, cândva, realizam proiectul de atestat la liceul de artă, și mai apoi tricoaie-cadou pentru foști iubiți (ha-ha), și le-am utilizat cu destul succes. au termen de garanție ianuarie 2013! la fix, aș zice, și 10 ani, ce calitate! 

am în plan alte trebi decorative - acum au fost pereții bucătăriei, pe unde a dat soțul (pfff) neregulat (nu soțul neregulat, nu este un adjectiv; este un adverb pentru ”a dat”) cu var acum ceva vreme. aș putea adăuga și poze, însă motivația pentru care nu le adaug deja se găsește la punctul primo.

a mai fost și tavanul, pentru care trebuie să confecționez un abajur din duplex; cu termeni precum ”duplex” și ”acrilice”, clar mă simt ca în liceu! astfel, arta aduce bună dispoziție. am terminat și proiectul fotografic pe un an, completabil cu fotografii random; șiii plănuiesc o decorațiune pentru ușă, tot din duplex, și una pentru scară, din autocolant.

cred că îmi fac blog de do it yourself, prea multe-s făcute de mâna noastră în casa asta!
(la cel mai serios mod, pe lângă cel culinar)

astăzi a mai ieșit delicioasă și mazăreaaaaa.



iar pentru vineri, am o temă restantă:
vodă prin lobodă.
este în totalitate vina lui Sol Ni., al cărei punct nu știu exact unde mai vine.

despre vodă nu știu mare lucru, însă despre lobodă... loboda poate fi strecurată, într-una dintre regiunile din care provin, în borș, preparat pe care îl urăsc din suflet. însă, în cealaltă zonă de baștină-mi, loboda se poate amesteca, în lipsă de răcuină, în plăcinte specifice bunicești (deși sunt cunoscute drept ”codrenești” prin urbe), împreună cu brânză răsată. nu vreau și nu pot să explic ce delicatesă rezultă. 

No comments:

Post a Comment