oo5_-_constatare.

și într-o zi îmi dau eu seama binișooor că e posibil, foarte posibil, să fi distrus un suflet pe care voiam să-l salvez. și-mi vine în minte S.O.S., atât de ridiculizat în parodii. save our souls. dați-ne o mână. o scândură. o aripă. o idee. și ne vom agăța de ea, chiar dacă va fi ultimul lucru înainte de moarte.

(doi dintre copii mi-au luat 8,5 și 9,15 la testarea națională; mi s-a zis, ai un har - eu care nu l-am vrut niciodată...

iar azi, mă sună, mă caută, mai sunt interesată, dar am deja un job - cred - și închid sec telefonul, deși salariul ar fi fost mai mare și și și... dar fără copii)

((i am a lucky son of a gun))

revenind. ce mă fac cu sufletul distrușel? cu distrușenia? cum înstrușești o destrușire? soluții pe internet sunt tot felul, cu mult mai seci decât problema. adevărul este simplu: am avut totul, și i-am zis, stai să verific că ești într-adevăr TOT. și l-am bucățelit. pixelit. abrutizat. dezumanizat. s-a dus dracului.

cum recapeți un suflet dacă nu ești dumnezeu?

eu, tu și restul lumii. așa spunea, se zicea, povestea. n-am crezut. am răspuns speranței cu insecuritate și acum, printre scăpărări de ce a fost, are scurgeri de rebeliune și furie și intoleranță, paranoia e ridicată la rang de har, iar eu stau și mă întreb de ce nu sunt lucrurile la fel de simple pentru toți cum sunt pentru mine.