15/06/2011

oo2 _-_ ursul panda se dezlănţuie

de atâta vreme ce-mi doream parcul feroviarilor, încât ieri am dat întru el (sub veşnicul pretext, poze, poze, dar noi nu mai facem poze???). poze am făcut mai puţine, deşi aş fi putut descărca o sumiţă să ilustrez acest post. însă mi-e lene. ca de obicei. şi nu prea mai suport să mă tot vâr sub masă ca să conectez felurite cabluri. într-o eră tehnologică mai pudrată cu câştig, aş vrea totul wireless. urăsc cablurile. mai ales cele care nu stau drepte.

revenind însă la parc, parcul nu era esenţa. era scrânciobul. cum l-am văzut, am sărit pe el. bărbatul (!) m-a privit obosit. nu iarrrăăăşi. îi amânam cina. dar cum să rezist unui scrânciob, căruia de mică îi ziceam şi hintă (eu, cea cu două naţii), mai ales că nu mai călărisem unul de ani şi ani? şi dă-i. şi dă-i. vorbeam continuu. mi-am auzit că-s ţăcănită, dar eu era fericită. mi-am dat seama că de mică vorbeam mereu în scrânciob pentru că altfel mi se făcea rău. de maşină mi-a trecut, de hintă nu.

aşa că am vorbit. de cum ne dădeam cu toţii în bărci (sic!) la bloc, iar bărcile erau ruginite şi scârţâiau înfiorător şi mă temeam să nu ne dăm peste cap. deşi ăsta era şi scopul. te puteai da peste cap şi individual, ca într-un soi de probă de gimnastică. barele erau rigide, nu lanţuri ca în parcul feroviarilor. puteai. am fost aproape, dar mi-a fost frică mereu. nu că o să cad în cap, ci că nu or să stea drepte şi mă voi izbi de barele de susţinere.

în bărci era şi mai grav. nu aveai control.

şi mai era părculeţul din parc (matrioşka botoşăneană), unde mergeam cu pisuuu (sic din nou!) după-amiezele să împărţim o ţigară (şi-o gumă, că aşa ceream), din care ea primea jumătatea fără filtru şi aveam discuţii. acolo au luat fiinţă primele jocuri cu haremul pisoiului ei - aceste precursoare de carty de nu-i adevărat. era un soi de tânăr şi neliniştit în variantă mâţească, tres cool.

şi acolo erau bărci, iar mie îmi plăcea un ciudat din clasa lui văru-miu, căruia văru-miu îi adresase fel de fel de batjocuri şi parodii (era bun la astea). pe ciudat îl chema emi. pfff, îmi amintesc şi numele de familie acum! avea mutră de vampir nesănătos, deci nu glamour, şi ochii ăia albaştri a la stri... nu zic. nu zic nume. în fine, a ajuns la liceul sanitar. acolo unde duc toate drumurile, ca şi pe dimitrie negreanu.

am mai comunicat ieri din hintă, în timp ce zbieram, că bărbatul, dorind să mă sperie, se prefăcea că-mi face vânt, şi eu urlam, deci zic, că era tragedie dacă, mici fiind, ne dădeam în scrânciob şi ni se vedeau chiloţeii. îndată afla tot cartierul. iar eu aveam chiloţi cu zilele săptămânii în germană, of all things... însă niciodată nu cred că purtam Montag lunea sau Mittwoch miercurea.

m-aş duce zilnic la scrânciob.

3 comments:

  1. Dapăi tu, nu zici esențialul. Marți de care-aveai?

    Îmi place de tine expediționândă.

    ReplyDelete
  2. poate că marţi nu aveam deloc?

    chiar voiam să te invit să ne dăm. serios că merită tot drumul, de fapt tramvaiul opreşte chiar lângă părculezd.

    ReplyDelete
  3. Părculezdul acela sună ademenitor. Vom stabili o zi în viitorul apropiat.
    Dacă tot restul evenimentelor cu ținute nu au funcționat conform planului, aceasta pare fezabilă. Zic.

    ReplyDelete