01/07/2011

o12_-_țângurile ce le-ndoi pentru lovire.

i. cu privire la subiectul pisici, dețin acum o pisică tare cuminte și una la fel de zăludă ca înainte de bătaia încasată mai devreme și de zgârieturile adânci crestate ca revanșă; cea cuminte șede în aceeași poziție de ceva ore și mă privește cu ochi mari care întreabă, ce-am făcuuut? cealaltă este la a doua muscă copioasă pe ziua de azi. pe aceasta chiar i-am servit-o eu, ca să salvez perdeaua. the things i do for love.

ii. fix când mă apucam vitează de-un zdravăn re-reading asoiaf (și citeam cu spor a patra pagină), reușește managerul de proiect să facă platforma să meargă. jolly fuck, iată-mă lucrând pe promisiuni din nou.

iii. vremea ar trebui să se care spre est, vest, sud sau nord, doar să redevină cu soare și fără vântul care-mi intră în ceafă și-mi iese pe nări sub formă de șuier, sau îmi coace îndărătul frunții ca un pumnal. cred.

iv. îmi stă deci bine cu pumnal în frunte?

v. my man is totally unpredictable, childish and faaar from understandable. acum, zice el, iubesc banii. credeam că pe altcineva. cine o mai fi și ăsta, banii? să ascult madonna mai des? dar tot ne căsătorim, zice. mai sunt cinci săptămâni. în balon. că dacă mă tot privează, iar devin isterică. asta dixit tot el. și cine se va sacrifica pe altarul răbădării? moi-meme. de data aceasta pentru că am obosit să tot argumentez.

p.s. am primit azi în dar o marlboro mentolată. uaaaiii ce bună a fost! calitate mult peste viceroaiele mele insipide. dar cui să-i dea mâna? mai bine cheltui mai puțin pe țigări care îmi dau dureri de cap, nu?

2 comments:

  1. Ție ce-ți plăcea la Winnie the Pooh?

    ReplyDelete
  2. er, nu știu exact. pozele? felul în care vorbea christopher robin? și bufnița. și mai ales partea cu îndopatul cu miere, iar apoi ar mai fi și ziua lui ior...

    ReplyDelete