30/07/2011

o28_-_post autosuficient zis wtf!

astăzi sunt nemulțumită, pentru că astăzi vine după trei zile (parțial) mulțumitoare. singurul lucru pozitiv: standul! tocmai standul de culoare movulie, care se asortează cu netbook-ul maroniu, pentru a-mi da o stare de spirit neamorție în această zi gri și atât. hrrr.

statistic, am pierdut timpul de la ora 8:00 și până acum. am vizionat ceva episoade din seriale promițătoare care s-au născut pentru a mă ucide în chinuri, în final (the 4400); din seriale deocamdată doar promițătoare care nu mă chinuie încă (alphas); și din seriale cândva dragi care au devenit otrăvitoare, but i watch them for the porn (torchwood, ajuns la nivelul iv, american, oh my).

altceva, nimic. în curând, ora 20:00. am de pregătit o tartă cu vișine expirate, de făcut un duș de vreo oră ca sa curăț plictiseala și praful interior, de cărat niște vrafuri de haine sus/jos, și mai ales de adunat orice urmă de energie pozitivă mitic existentă înăuntru pentru a-mi întâmpina cum se cuvine viitorul soț. mrrr.

hrrr-mrrr, mi-e de-o bere și de uitare, de înapoi-în-timp să văd. 

m-a obosit anul acesta mai mult decât mulți alții. mi-a cerut mai multe decât mulți, și mi-a oferit înapoi pe măsură. am aflat mai bine și mai clar ca niciodată că orice în viață are un preț, și de multe ori tva-ul este bine camuflat la capătul etichetei. 

deci, cu mrrr și hrrr, mai am 4 ore la dispoziție să-mi coc tarta, să îngrijesc pisicile neglijate, să mă curăț de păcate și să fac slalom sus/jos pe scări. bonus, poate, poate nu, și poate de mâine începe o scurtă eră în care se stă liniștit, se organizează și se lasă deoparte dramele personale, de cuplu, de familie etc. 

aș vrea să fiu zen, ocultă și hippy ca să fie bine. 

ca să fie --- eu.

3 comments:

  1. Hai aici... trei oameni si-o pisica.. toti in haine de casa negre, respectiv blana, handmade-uind de zor. Toti dand si avand stare zen, oculta si hippy... :D
    Ma repet: tu trebuie sa ai stare cumva moale, cumva vintage cu mirosuri de dantele si aere de fundite de saten... cu buchete de frezii albe si planuri de luni de miere...

    ReplyDelete
  2. Eu, eu vreau ethereal, precum Aziraphale, deși clar ocultul e varianta mai interesantă.

    ReplyDelete
  3. pentru ethereal recomand hannah fury și emily autumn, asta dacă nu vrei să-mi stălcuiești listele de last.fm și youtube :)

    ReplyDelete