26/07/2011

o27_-_mai -- mai -- mai cu soare, bre!

în continuare îngrijorată că sunt singura persoană dotată cu interneți căreia nu i se încarcă El Jay de aproape 24h, prefer să mă cușionez (cușiona, a se = sinonim cu perni, a se; semnifică învelirea într-un strat grosuț de materie repelentă și impermeabilă, care oprește spaimele, angoasele și îndoielile) în amintirile de acum câteva zile. să fi fost... alaltăieri. da. duminică.

a fost o duminică sfârșită în scrânciob, parcă pentru a compensa momentele de gelozie și de tăcere ulterioară, parcă pentru a șterge urmele criticilor (”iarăși... și doar ai promis...”), încruntărilor și pauzelor vinovate (”cum să nu fi auzit de el? ești un incult!”). scrânciobul ăsta -- trebuie că. și mă opresc, pentru că, în fond, a fost acolo dintotdeauna.


în scrânciob, am cântat. Sol îmi cerea/mă ruga, când eram (mai) tinere, să-i lălăi fel de fel de melodii sadice, de-ale mele, în timp ce ședeam într-un părculeț aproape defunct. așadar mi-am dezlănțuit câteva piese din repertoriu. ”piesa de băiuț”, punctul meu culminant - nu cred că voi afla vreodată cine-i este, de fapt, autorul, dar poate o înregistrez, să râdă toți. apoi a fost ”vreau să trecem marea”; versiuni de care există, mai feminine, mai ironice, mai - eu o cânt la masculin.

vreau să trecem marea, nu știu de-i vreme bună,
tu, iubitul meu, rămâi în urmă;
meteorologul iubirii a murit,
nu sunt nici busole, totul a pierit.

* există o variantă oficială a acesteia, înregistrată de tinu barbur, care a fost coleg cu tot soiul de membri ai familionului propriu, și actualmente o mai fi poate rezidând în zalău.

...și au mai fost parodiile din facultate, nu a mea, ci a părinților mei, din vremuri când facultatea însemna și chitări, și plete, și blugi soioși, și benzi de magnetofon aduse pe șest din germania, și cântece de tabără, și munte cu borne ”km 0” în fundal. au mai rămas doar pozele.

în final, cântece patriotice, firește. ”corul vânătorilor”, să demonstrez că pot modula. și dacă testul de cât-de-sus-poți-urca era înainte imnul național sau ”numai una”, acum a rămas că e cel pe care încă (și poate niciodată) nu îl trec:


se știe.

acum, surpriza a fost că a cântat și el. a fost... a fost aproape cum era. tot întuneric, tot frig, tot pipi în boscheți că deh, s-a băut bere, tot amintiri și iaca, melodice încă! poate a ajutat, poate nu, poate e păcat să cânți colinde când nu e crăciun și să le asemeni tonurile, poate -- dar rămâne --.




:x Mozart - O,vino mai ,cu soare !

No comments:

Post a Comment